J. C. JacobsenJ. C. Jacobsen

J. C. Jacobsen

Renașcentist. Fondator. Vizionar.

Un caracter complex. / Un veritabil hipster danez.

Un adevărat om al Renașterii, cu o sete nepotolită de progres… și bere? Probabil. J. C. Jacobsen s-a născut în 1811 și a făcut prima sa bere în pivnița casei sale, ca mulți producători de bere artizanală de astăzi. În 1847, la vârsta de 36 de an, a înființat prima sa fabrică de bere din Copenhaga. Adept al științei, el și-a împărtășit cunoștințele cu colegii săi berari. A iubit și susținut muzica și arta, și s-a implicat puternic în politică și societate.

Așadar, cine este Carlsberg?

Această întrebare îi frământă pe mulți. J. C. Jacobsen a denumit berăria după fiul său, Carl, și după dealul pe care a fost construită aceasta - „bjerg” în limba daneză. Noi urcăm acest deal pe biciclete și astăzi.

Berea trebuie împărțită.

În 1875, J. C. Jacobsen a realizat ceva fără precedent. A înființat primul său laborator de cercetare Carlsberg. Acest lucru l-a trimis direct pe harta cercetării și inovării. Un lucru și mai revoluționar a fost faptul că toate descoperirile din laborator se împărțeau în mod liber – chiar și drojdia, care a fost distribuită din tancul de drojdie de la Carlsberg până în 1988, oricui își dorea. O împărțea chiar și cu alți berari. J.C. obișnuia să spună că nu se teme de competitorii săi, mai ales când el face probabil cea mai bună bere din lume.

Generozitatea și berea.

Obiectivul lui J.C. a fost să facă o bere minunată fără a ține cont de profitul imediat. Alți berari se plângeau că strică piața având un preț așa mic. J.C. le răspundea că este treaba lui să fabrice cât mai bine și mai ieftin posibil, adăugând că va continua să facă asta, chiar dacă nu va câștiga deloc bani.

În cinstea progresului!

Din când în când, J.C. organiza petreceri în care invita cele mai luminate minți ale timpului. Oameni de știință, artiști, scriitori – printre care și H.C. Andersen, actori și muzicieni. Toți se așezau în jurul mesei lui Jacobsen pentru a se bucura împreună de o cină cu nouă feluri de mâncare și o mulțime de idei. Probabil în cursul uneia dintre aceste cine, în 1876, J.C. Jacobsen a avut ideea de a înființa Fundația Carlsberg, care există și astăzi. Fundația susține și promovează arta știința și cultura.