Carl JacobsenCarl Jacobsen

Carl Jacobsen

Totul a început din pasiune.

Probabil cel mai mare tur.

Astăzi, este obișnuit ca studenții să participe la programe de schimb în străinătate. Nu la fel se întâmpla câmd Carl era tânăr. Însă tatăl său era, ca de obicei, înaintea timpului său și dorea ca fiul să să fie educat în toată Europa. Carl a petrecut patru ani în Franța, Germania, Austria și Scoția, unde s-a familiarizat cu berile britanice fermentate de top. A venit acasă cu cele două comori ale vieții sale: o mare cunoaștere a berii și viitoarea sa mireasă, Ottilia.

Așa tată, așa fiu.

Când Carl sa întors în Danemarca, în 1871, J.C. i-a încredințat o nouă berărie pe care să o conducă. J.C. își dorea ca fiul său să producă Ale și Porter, lăsându-i lui berile lager. Însă a uitat de dorința înnăscută a fiului său de a produce bere de calitate. În puțin timp, Carl a început să producă bere lager, în competiție cu tatăl său. În 1882, Carl a înființat propria sa berărie, dându-i numele Ny sau Noul Carlsberg. J.C. nu și-a dorit ca fiul său să folosească numele Carlsberg și l-a dat în judecată. Carl a câștigat procesul. J.C. și-a găsit nașul.

Frumusețea trebuie împărțită.

Carl nu era atât de pasionat de bere cum era de artă. A crescut înconjurat de artă și a pus bazele propriei sale colecții încă din tinerețe. Credea în puterea transformativă a artei, și de aceea, a deschis colecția sa privată publicului larg și, în cele din urmă, în 1882, a înființat Ny Carlsberg Glyptotek în Copenhaga. Așa cum tatăl său a înființat Fundația Carlsberg pentru a susține știința, Carl a întemeiat Fundația New Carlsberg pentru a susține arta. Tatăl și fiul au avut probabil mai multe lucruri în comun decât ar fi admis vreodată….

Împreună suntem mai buni.

În 1906, Noul și Vechiul Carlsberg au fost unificate, în mod oficial, sub conducerea Fundației Carlsberg, iar Carl a devenit primul director executiv al Carlsberg Breweries. A înființat un fond de pensii și a introdus ziua de lucru de 8 ore. L-a transformat asta în cel mai popular șef din lume? Probabil.